wild11

Anul 2025 a fost, pentru mine, un an al contrastelor și al premierelor. Am început anul cu ieșiri la munte, bucurându-mă de tot ce oferă iarna mai frumos. Sfârșitul sezonului rece mi-a adus întâlniri cu animale superbe, iar la mijlocul lunii februarie am reușit să reîntâlnesc dropiile. Primăvara a venit cu surprize pe măsură: de la viperele de la periferia Oradiei, până la delicatețea lalelei pestrițe. În a doua jumătate a primăverii am „fugit” în Delta Dunării, unde am petrecut aproximativ trei săptămâni. Deși am întâlnit numeroase specii de păsări, marea surpriză a fost, cu siguranță, vipera ursinii ♥️. ​La sfârșitul lunii mai, perspectiva s-a schimbat radical. M-am mutat la „capătul lumii” – mai exact în Tromsø – unde am fost întâmpinat de vestitul Midnight Sun. A început astfel o aventură plină de mister, cu peisaje care îți taie respirația: de la fiorduri adânci, la lacuri glaciare și ghețari. Am început să descopăr frumusețile nordului și, până la jumătatea lunii august, m-am bucurat de lumina continuă a verii polare. ​Începutul lunii septembrie a venit cu o altă surpriză. Cadoul de ziua mea a constat în descoperirea altor lumi; de data aceasta au fost „Northern Lights”, acele lumini care te lasă pur și simplu fără cuvinte. Spre sfârșitul lunii am fugit câteva zile acasă, în România, dar de data aceasta miza nu a fost doar boncănitul, ci întâlnirea cu nepotul meu. Chiar dacă nu m-am întors cu foarte multe fotografii cu cerbi, m-am întors cu câteva clipe memorabile în familie. ​Ultimele trei luni din an le-am dedicat „vânătorii” de aurore, experimentând pentru prima dată atmosfera de Polar Nights. Cam așa a arătat anul 2025 prin lentila aparatului meu. Să vedem ce ne pregătește 2026. 

       După mai multe încercări fără succes de a o găsi în zona Clujului, am decis să-mi extind căutările spre Sfântu Gheorghe. Nu știam ce voi găsi acolo, dar ceva îmi spunea că merită să încerc.         La prima încercare nu am avut foarte mult timp la dispoziție, și totuși, după doar 15 minute de căutări, am avut norocul să o zăresc. A fost acel moment rar, când totul pare că se aliniază. Din păcate, norocul nu a fost complet de partea mea. Într-o clipă de neatenție, în timp ce m-am întors după aparat, s-a făcut nevăzută. Mi-a scăpat printre degete, ca o promisiune neterminată. A fost o lecție aspră despre răbdare și sincronizare. La cinci zile după acea întâlnire scurtă, dar intensă, m-am întors în același loc. De data asta, mai pregătit.Drumul nu a fost ușor: am schimbat doua barci, intercalat cu condusul masinii pe o distanta de 40 de kilometri, iar de acolo, pe jos, am mers încă 35 de minute, într-un ritm lejer, atent la fiecare detaliu, fiecare mișcare. După aproximativ 20 de minute de căutări intense, am zarit-o. De data aceasta am fost mult mai pregătit. Am surprins-o în câteva cadre care mi-au dat aceeași emoție pe care am simțit-o când ne-am întâlnit pentru prima dată. Sunt genul de fotografii la care știu că mă voi întoarce mereu, nu doar pentru imagine, ci pentru povestea din spate. Este cea mai mică viperă din Europa, cu o lungime totală de obicei între 40-50 cm, deși au fost înregistrate exemplare mai mari, de până la 63-80 cm. Femelele sunt de obicei mai mari decât masculii. Este un carnivor, dieta sa fiind bazată în special pe nevertebrate (ortoptere, cum ar fi lăcustele și greierii), dar și pe reptile mici (șopârle) și mamifere mici (rozătoare).   Dacă îți plac drumețiile în natură, mai ales în sezonul cald, e bine să fii informat și pregătit: Poartă bocanci înalți și pantaloni lungi – protejează eficient Mergi cu grijă prin iarbă înaltă sau vegetație deasă Folosește un băț de trekking pentru a explora terenul din față Nu introduce mâinile sub pietre, în scorburile copacilor sau prin tufe Dacă vezi o viperă: nu o atinge, nu o provoca  În cazul unei mușcături: păstrează-ți calmul, nu încerca să extragi veninul și mergi de urgență la spital

Primele descoperiri din această primăvară, chiar lângă Oradea Îmi dau seama că primăvara a venit cu adevărat atunci când primii șerpi își fac apariția. Cei care mă cunosc știu că, încă din copilărie, am fost fascinat de animale, dar reptilele, în special șerpii, au ocupat întotdeauna un loc aparte în inima mea. De-a lungul anilor, am cutreierat Munții Apuseni în căutarea viperelor, însă anul acesta am avut o surpriză neașteptată. Deși știam de existența lor la periferia orașului, am descoperit primele exemplare la doar 15 kilometri de casă, în apropiere de Oradea. Mă bucur enorm să descopăr că, în jurul acestui oraș, există o faună atât de diversă și plină de viață, care continuă să își facă loc în peisajul nostru, aproape neobservată de mulți. În mai puțin de o oră, am reușit să observ trei vipere, deși nu am reușit să le surprind în fotografii. Cu toate acestea, sentimentul de satisfacție a rămas. O astfel de întâlnire, chiar lângă casă, este o adevărată bucurie pentru orice iubitor al naturii. Revedere și primele fotografii În perioada următoare, am ieșit de câteva ori prin zonă, mai mult din curiozitate și bucuria de a fi în natură. Am reușit să văd mai multe vipere, unele dintre ele chiar în plin proces de năpârlire, iar pe unele le-am prins și în câteva cadre faine. Mă încântă ideea că, atât de aproape de casă, există un loc cu o asemenea diversitate, lucru la care nu m-aș fi așteptat. Fiecare ieșire a avut farmecul ei. Chiar dacă pentru mulți șerpii provoacă frică sau disconfort, e important să înțelegem rolul lor vital în ecosisteme. Serpii, de exemplu, sunt esențiali pentru menținerea unui echilibru natural, având un rol crucial în controlul populațiilor de rozătoare și în lanțul trofic. De aceea, merită respectul nostru și ar trebui să le lăsăm să își continue drumul în habitatul lor natural. Vipera berus – Ce ar trebui să știi: Este una dintre cele mai răspândite specii de vipere din Europa Singura specie de viperă care ajunge până în regiunile nordice ale continentului Lungime: între 60 și 90 cm Colorit: de la gri și maro, până la negru complet (exemplare melanice) Habitat: păduri rare, pajiști, zone mlăștinoase și stâncoase, preferabil însorite Este veninoasă, însă mușcăturile sunt rareori fatale – necesită tratament medical imediat Specie protejată în România – este interzisă capturarea sau uciderea ei Se hrănește cu rozătoare, broaște și alte vertebrate mici Dacă îți plac drumețiile în natură, mai ales în sezonul cald, e bine să fii informat și pregătit: Poartă bocanci înalți și pantaloni lungi – protejează eficient Mergi cu grijă prin iarbă înaltă sau vegetație deasă Folosește un băț de trekking pentru a explora terenul din față Nu introduce mâinile sub pietre, în scorburile copacilor sau prin tufe Dacă vezi o viperă: nu o atinge, nu o provoca  În cazul unei mușcături: păstrează-ți calmul, nu încerca să extragi veninul și mergi de urgență la spital

O dimineață încețoșată în oraș poate părea lipsită de farmec, dar, uneori, tocmai astfel de zile oferă cele mai frumoase surprize. Planificasem inițial să merg la piața de vechituri din Oradea, dar vremea gri și rece m-a convins să-mi schimb direcția. În loc să rămân în oraș, am pornit spre munte, alegând ca destinație Padiș, o zonă binecunoscută pentru peisajele sale spectaculoase. Drumul spre lumină Am plecat din Oradea în jurul prânzului, iar pe măsură ce am urcat de la Boga spre Padiș, natura a început să se transforme. Ceața deasă a rămas în urmă, iar razele soarelui au început să străpungă printre copaci, creând un adevărat spectacol vizual. Întotdeauna iau cu mine aparatul foto cu teleobiectiv atunci când merg la munte, iar această decizie s-a dovedit inspirată. Prima oprire a fost pe serpentine, unde am avut norocul să surprind un huhurez mic, dormind liniștit în bătaia blândă a soarelui. Traseul spre Pietrele Boghii După această întâlnire neașteptată, am lăsat mașina pe marginea drumului și am pornit pe traseul spre Pietrele Boghii. Este un traseu relativ scurt, perfect pentru o escapadă de o zi. După aproximativ o oră de mers, am ajuns la Balcoane, unde pe versantul din fața mea se odihneau câteva capre negre. Deși distanța era prea mare pentru fotografii clare, momentul a fost unul de neuitat.   Vârful Vărășoaia – spectacolul de deasupra norilor Am continuat drumul spre Vârful Vărăşoaia (1441 m), un traseu care durează aproximativ 40 de minute şi ne oferă un punct de belvedere deosebit, cu privelişti fermecătoare asupra Depresiunii Beiuşului, Văii Boga, Abruptului Brăiesei şi Văii Rea, Vârful Cârligate şi Şaua Cumpănăţelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasa şi Cheile Someşului, Muntele Măgura Vânătă, Şesul Padiş şi Vârful Biserica Moţului, iar în partea sudică până la Groapa Ruginoasă şi vârfurile Vârtopul şi Curcubăta Mare. Pe parcurs, am avut norocul să observ alte capre negre, mult mai aproape de mine. De data aceasta, am reușit să le fotografiez și să surprind frumusețea lor în toată splendoarea.   Ajuns pe Vârful Vărășoaia, am fost întâmpinat de o priveliște care îți taie respirația: un sea of clouds („mare de nori”) se întindea sub ochii mei, scăldată în luminile blânde ale după-amiezii. A fost un moment care a meritat din plin fiecare pas făcut pe traseu.   Întoarcerea sub cerul înstelat Când soarele a început să apună, iar muntele s-a cufundat în liniștea serii, am pornit înapoi spre mașină. Deși se întunecase, cerul senin, plin de stele, a fost suficient pentru a-mi ghida pașii fără lanternă. Traseul, care are o lungime de aproximativ 7,2 kilometri și o diferență de nivel de 320 de metri, a fost parcurs în total în 4 ore și jumătate, incluzând pauzele pentru admirarea peisajelor.

Totul s-a întâmplat spontan, planificat în doar câteva ore alături de doi prieteni, fără să bănuim că vom avea norocul să fim martorii primei zăpezi din acest an. Am plecat seara, iar în oraș deja începuse să fulguiască. Ce a urmat pe drum ne-a luat însă complet prin surprindere. Ningea atât de tare, cu fulgi mari și deși, încât abia mai vedeam ceva în fața mașinii. După aproximativ 90 de kilometri, am ajuns la destinație: Stâna de Vale. Am petrecut seara relaxându-ne cu un pahar, un grătar bine făcut și o scurtă plimbare pentru a explora împrejurimile. A doua zi dimineață, trezindu-ne, aveam deja în plan o drumeție. Soarele își făcuse apariția pe cer, iar noi am pornit entuziasmați la drum. Traseul nu a fost deloc dificil – mai degrabă o plimbare printr-un adevărat tărâm de basm. Am avut parte de unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale: un “sea of clouds” impresionant și un halou solar – cunoscut și sub numele de aură – de o frumusețe rară. Deși, în momentele în care ceața ne învăluia complet, peisajul se schimba dramatic. Aerul rece devenea aproape tăios, iar răcoarea te cuprindea pe neașteptate. Totuși, fiecare clipă a meritat. A fost o experiență pe care nu o vom uita prea curând.