wild11

O dimineață încețoșată în oraș poate părea lipsită de farmec, dar, uneori, tocmai astfel de zile oferă cele mai frumoase surprize. Planificasem inițial să merg la piața de vechituri din Oradea, dar vremea gri și rece m-a convins să-mi schimb direcția. În loc să rămân în oraș, am pornit spre munte, alegând ca destinație Padiș, o zonă binecunoscută pentru peisajele sale spectaculoase. Drumul spre lumină Am plecat din Oradea în jurul prânzului, iar pe măsură ce am urcat de la Boga spre Padiș, natura a început să se transforme. Ceața deasă a rămas în urmă, iar razele soarelui au început să străpungă printre copaci, creând un adevărat spectacol vizual. Întotdeauna iau cu mine aparatul foto cu teleobiectiv atunci când merg la munte, iar această decizie s-a dovedit inspirată. Prima oprire a fost pe serpentine, unde am avut norocul să surprind un huhurez mic, dormind liniștit în bătaia blândă a soarelui. Traseul spre Pietrele Boghii După această întâlnire neașteptată, am lăsat mașina pe marginea drumului și am pornit pe traseul spre Pietrele Boghii. Este un traseu relativ scurt, perfect pentru o escapadă de o zi. După aproximativ o oră de mers, am ajuns la Balcoane, unde pe versantul din fața mea se odihneau câteva capre negre. Deși distanța era prea mare pentru fotografii clare, momentul a fost unul de neuitat.   Vârful Vărășoaia – spectacolul de deasupra norilor Am continuat drumul spre Vârful Vărăşoaia (1441 m), un traseu care durează aproximativ 40 de minute şi ne oferă un punct de belvedere deosebit, cu privelişti fermecătoare asupra Depresiunii Beiuşului, Văii Boga, Abruptului Brăiesei şi Văii Rea, Vârful Cârligate şi Şaua Cumpănăţelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasa şi Cheile Someşului, Muntele Măgura Vânătă, Şesul Padiş şi Vârful Biserica Moţului, iar în partea sudică până la Groapa Ruginoasă şi vârfurile Vârtopul şi Curcubăta Mare. Pe parcurs, am avut norocul să observ alte capre negre, mult mai aproape de mine. De data aceasta, am reușit să le fotografiez și să surprind frumusețea lor în toată splendoarea.   Ajuns pe Vârful Vărășoaia, am fost întâmpinat de o priveliște care îți taie respirația: un sea of clouds („mare de nori”) se întindea sub ochii mei, scăldată în luminile blânde ale după-amiezii. A fost un moment care a meritat din plin fiecare pas făcut pe traseu.   Întoarcerea sub cerul înstelat Când soarele a început să apună, iar muntele s-a cufundat în liniștea serii, am pornit înapoi spre mașină. Deși se întunecase, cerul senin, plin de stele, a fost suficient pentru a-mi ghida pașii fără lanternă. Traseul, care are o lungime de aproximativ 7,2 kilometri și o diferență de nivel de 320 de metri, a fost parcurs în total în 4 ore și jumătate, incluzând pauzele pentru admirarea peisajelor.

Totul s-a întâmplat spontan, planificat în doar câteva ore alături de doi prieteni, fără să bănuim că vom avea norocul să fim martorii primei zăpezi din acest an. Am plecat seara, iar în oraș deja începuse să fulguiască. Ce a urmat pe drum ne-a luat însă complet prin surprindere. Ningea atât de tare, cu fulgi mari și deși, încât abia mai vedeam ceva în fața mașinii. După aproximativ 90 de kilometri, am ajuns la destinație: Stâna de Vale. Am petrecut seara relaxându-ne cu un pahar, un grătar bine făcut și o scurtă plimbare pentru a explora împrejurimile. A doua zi dimineață, trezindu-ne, aveam deja în plan o drumeție. Soarele își făcuse apariția pe cer, iar noi am pornit entuziasmați la drum. Traseul nu a fost deloc dificil – mai degrabă o plimbare printr-un adevărat tărâm de basm. Am avut parte de unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale: un “sea of clouds” impresionant și un halou solar – cunoscut și sub numele de aură – de o frumusețe rară. Deși, în momentele în care ceața ne învăluia complet, peisajul se schimba dramatic. Aerul rece devenea aproape tăios, iar răcoarea te cuprindea pe neașteptate. Totuși, fiecare clipă a meritat. A fost o experiență pe care nu o vom uita prea curând.